„Vom manifesta mâine (luni) la ora 18.00 (19.00 ora României) la Copenhaga. Pe Facebook, 300 de persoane au spus că vor participa”, a anunțat duminică organizatorul acestei reuniuni, Nicolai Sennels, un psiholog școlar.
Mișcarea Pegida („Patrioți europeni împotriva islamizării Occidentului”) a luat ființă în Germania în octombrie. În prezent, aceasta s-a răspândit și în alte țări europene.
La 12 ianuarie, aproximativ 200 de persoane care și-au declarat apartenența la această mișcare au defilat împotriva islamului la Oslo.
Pegida a decis să își anuleze manifestația săptămânală de luni de la Dresda după o amenințare cu moartea venind din partea grupării Stat Islamic împotriva unuia dintre organizatori.
Poliția germană a „interzis orice reuniune publică în aer liber”, luni, la Dresda din cauza unui „risc terorist concret” la această manifestație.
În Danemarca, „obiectivul este de a oferi clasei de mijloc o șansă de a-și exprima îngrijorarea față de un islam violent”, a explicat Sennels. Potrivit lui este vorba despre primul marș „de acest gen” organizat în această țară.